Bacalaureatul, la final
3 July 2009, Amos News
 Romanian version only Rezultatele vor fi afişate pe 5 iulie. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse tot pe 5 iulie, iar rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, vor fi afişate pe 9 iulie. Pentru a promova examenul de Bacalaureat, candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 5 la fiecare probă, iar media generală să fie de minim 6. Se pare că este ultimul examen de Bacalaureat care se va desfăşura în acest mod. Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a anunţat că începând de anul viitor se intenţionează ca Bacalaureatul să aibă două părţi. Prima parte va avea loc în timpul anului şcolar şi evalua competenţele lingvistice şi de comunicare ale elevilor şi va înlocui probele orale susţinute în prezent. Cea de a doua parte va fi un examen scris care va cuprinde trei probe.
“E vorba despre limba română care va fi obligatorie pentru toate liceele, o probă de matematică sau istorie, în funcţie de profilul liceului şi una la alegere tot în funcţie de profil. La aceasta din urmă elevii care au terminat specializări realiste vor susţine examenul la fizică, biologie, chimie şi informatică, iar cei care au terminat ştiinţe socio-umane la geografie, filosofie, psihologie, logică sau economie", a declarat Ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu în urmă cu câteva zile.
|